obiecta

Latin

Verb

obiectā

  1. second-person singular present active imperative of obiectō

Participle

obiecta

  1. nominative/vocative feminine singular of obiectus
  2. nominative/vocative/accusative neuter plural of obiectus

Participle

obiectā

  1. ablative feminine singular of obiectus

Romanian

Etymology

From obiecție.

Verb

a obiecta (third-person singular present obiectează, past participle obiectat) 1st conj.

  1. to object

Conjugation
    conjugation of obiecta (first conjugation, -ez- infix)
infinitive a obiecta
gerund obiectând
past participle obiectat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present obiectez obiectezi obiectează obiectăm obiectați obiectează
imperfect obiectam obiectai obiecta obiectam obiectați obiectau
simple perfect obiectai obiectași obiectă obiectarăm obiectarăți obiectară
pluperfect obiectasem obiectaseși obiectase obiectaserăm obiectaserăți obiectaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să obiectez să obiectezi să obiecteze să obiectăm să obiectați să obiecteze
imperative — tu — — voi —
affirmative obiectează obiectați
negative nu obiecta nu obiectați
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.