irita

Romanian

Etymology

Borrowed from French irriter, Latin irrītāre.

Verb

a irita (third-person singular present irită, past participle iritat) 1st conj.

  1. to irritate; to annoy; to vex
    Synonyms: enerva, vexa
  2. to irritate (an organ, such as skin)

Conjugation
    conjugation of irita (first conjugation, no infix)
infinitive a irita
gerund iritând
past participle iritat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present irit iriți irită irităm iritați irită
imperfect iritam iritai irita iritam iritați iritau
simple perfect iritai iritași irită iritarăm iritarăți iritară
pluperfect iritasem iritaseși iritase iritaserăm iritaserăți iritaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să irit să iriți să irite să irităm să iritați să irite
imperative — tu — — voi —
affirmative irită iritați
negative nu irita nu iritați

Derived terms
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.