divaga

See also: divagá

Italian

Verb

divaga

  1. inflection of divagare:
    1. third-person singular present indicative
    2. second-person singular imperative

Portuguese

Verb

divaga

  1. inflection of divagar:
    1. third-person singular present indicative
    2. second-person singular imperative

Romanian

Etymology

Borrowed from French divaguer, from Latin dīvagārī.

Pronunciation

  • IPA(key): /di.vaˈɡa/
  • Rhymes: -a
  • Hyphenation: di‧va‧ga

Verb

a divaga (third-person singular present divaghează, past participle divagat) 1st conj.

  1. to divagate (stray from a subject)
    Synonym: se abate
    • 1993, Ștefan Munteanu, “Varia”, in Scrisori vieneze [Viennese Letters], Timișoara: Editura de Vest, →ISBN, page 265:
      Am divagat pe o temă pe care trebuia s-o las pe seama filozofilor.
      I divagated upon a theme I should’ve left to the philosophers.

Conjugation

References

Spanish

Verb

divaga

  1. inflection of divagar:
    1. third-person singular present indicative
    2. second-person singular imperative
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.