descânta

Romanian

Etymology

Inherited from Vulgar Latin *discantāre, from Latin dis- + cantō. Compare Aromanian discãntu, discãntari, Friulian discjantâ (“disenchant, awaken, make wiser”), Venetian descantar (“wake up, sharpen up”); cf. also French déchanter.

Verb

a descânta (third-person singular present descântă, past participle descântat) 1st conj.

  1. to charm away or heal with magic words, such as an illness, or to undo or remove a spell
  2. to cast a spell over, bewitch
  3. to scold, rebuke, reprimand
  4. to seduce with words
  5. (slang, of men) to have sexual contact with a woman

Conjugation
    conjugation of descânta (first conjugation, no infix)
infinitive a descânta
gerund descântând
past participle descântat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present descânt descânți descântă descântăm descântați descântă
imperfect descântam descântai descânta descântam descântați descântau
simple perfect descântai descântași descântă descântarăm descântarăți descântară
pluperfect descântasem descântaseși descântase descântaserăm descântaserăți descântaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să descânt să descânți să descânte să descântăm să descântați să descânte
imperative — tu — — voi —
affirmative descântă descântați
negative nu descânta nu descântați

Synonyms

Derived terms
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.